Desi este inca iarna si vremea nu ne permite sa purtam pantofi decat la diverse ocazii, nu ar fi rau sa ne informam inca de pe acum despre ce tipuri de pantofi se vor purta la primavara si sa facem din timp cumparaturile necesare, pentru a fi in pas cu moda.
Vestea buna este ca si la primavara se vor purta pantofii in culori pe care le-am intalnit si in sezonul trecut: negru, alb, visiniu sau mov inchis. Daca doriti ceva mai deosebit, puteti opta pentru pantofi rosii, albastri sau verzi, in nuante stridente sau mai inchise, care pot fi purtati in mod obisnuit.
Pantofii care imita pielea de sarpe raman la moda, la fel ca si cei animal print. Pentru ocazii, alegeti pantofii cu aplicatii din dantela sau din piele de caprioara ori blana. Acestia din urma sunt mai potriviti pentru sezonul rece, asa ca la primavara ar fi bine sa renuntati la ei.
Bot rotunjit
In 2012, la fel ca si in anul precedent, se vor purta pantofii cu botul rotunjit sau foarte putin ascutit, cu tocuri stiletto sau groase, iar platformele vor ramane si ele la moda. Ele sunt necesare mai ales in cazul talpilor pantofilor cu tocuri foarte inalte si subtiri, pentru a asigura o mai buna stabilitate.
Creatorii de moda au exagerat insa in unele cazuri in ceea ce priveste inaltimea platformelor si tocurilor, care ajung pana la 15 centimetri, ceea ce nu este prea usor de purtat, oricat de bune echilibriste am fi.
Lacul nu se demodeaza
La moda vor mai fi pantofii din lac si se vor purta nu numai cei negri, clasici, ci si unii in culori cat mai tari: rosu, galben, albastru sau verde. Pentru ocazii speciale, ii puteti alege pe cei din satin, care sunt mai pretentiosi, dar dau un aspect deosebit piciorului.
Pentru vremea mai rece, creatorii de moda recomanda pantofii si botinele cu sireturi cat mai lungi, impletite in modele deosebite. La moda sunt si cei cu catarame cat mai originale. Cu cat acestea sunt mai multe, cu atat aspectul devine mai modern.
Tocuri groase
Tocurile groase revin din nou la moda si sunt o alternativa la cele stiletto, care sunt incomod de purtat in viata de zi cu zi. Desi nu dau un aspect prea sexy piciorului, ele sunt comode si pot fi purtate cu succes, atat la serviciu, cat si la plimbare. Cele care nu suporta tocurile au la indemana faimosii balerini, care raman la moda si pot fi purtati la aproape orice ocazie, cu exceptia petrecerilor sau a evenimentelor care au loc seara si la care se impune o pereche de pantofi cu toc.
In 2012, mai puteti opta si pentru pantofi cu diverse curele si barete, care subliniaza frumusetea unui picior subtire. Daca sunteti ceva mai plinute, alegeti pantofi simpli si in culori neutre, care sa nu atraga atentia asupra gleznelor groase.
Sosetele, in trend
Chiar daca poate parea putin straniu, creatorii de moda ne recomanda ca in 2012 sa purtam pantofii cu sosete la vedere. Fie ca sunt in aceeasi nuanta si in culori contrastante, sosetele vor fi un element original in tinuta noastra. Inalte pana aproape de mijlocul gambei sau scurte, pana la incheietura piciorului, sosetele va vor scoate din anonimat. Nu se potrivesc la orice tinuta si nu orice femeie le poate purta fara teama ca se va face de ras. Se potrivesc la tinutele nonconformiste si la femeile care nu tin cont prea mult de parerea celorlalti si sunt foarte sigure pe ele.
Urmariti-ne si pe Pinterest! |
Distribuitori de aparate pentru saloane . Pentru mai multe informatii si oferte de pret va rugam sa ne contactati la: -Tel: 0786 373 277 -mail: vanzari@echipament-saloane.ro...
Membrana anti-inghet speciala pentru tratamentul de Criolipoliza. Aceasta se poate folosi atat pentru tratament cat si pentru curatarea capetelor de inghetare ale aparatului de...
Total Pro Beauty distribuie ceara de epilat de unica folosinta la cartus sau la cutie de 800ml destinata profesionistilor dar si impatimitilor de zona beauty profesional. Va...
Profita si tu de cea mai buna oferta de epilare progresiv definitiva cu laser diode,flash x-press 808 nm.Pachetul contine : picioare lung + inghinal + axila.