









Serviciul este locul unde ne petrecem, de regula, cea mai mare parte a timpului, iar modul in care ne imbracam si ne machiem este analizat de zeci de ochi, in fiecare zi. Impresia pe care o facem la prima vedere este destul de importanta in modul in care vom fi percepute ulterior.
Pentru a nu lasa loc interpretarilor si a nu fi silite apoi sa dam explicatii sau sa incercam din greu sa-i convingem pe cei din jur ca suntem femei respectabile si muncitoare, cand prima impresie a fost una de femeie usoara, e bine sa avem mare grija la tinuta.
Tinuta decenta
Inca de la scoala, am fost invatate ca atunci cand lucram sa avem o tinuta decenta. Acest lucru a fost valabil in sala de clasa si trebuie respectat cu atat mai mult la serviciu. O vestimentatie decenta inseamna sa purtati haine normale, nu prea decoltate, care sa nu scoata prea mult in evidenta sanii sau picioarele.
Chiar daca aveti un fizic desavarsit si nimeni nu v-ar putea reprosa ca nu aratati bine, nu e cazul sa-l expuneti la birou. Fustele mini si decolteurile largi e bine sa le pastrati pentru alte ocazii. Altfel, nu veti face decat sa atrageti atentia asupra calitatilor fizice, ceea ce de multe ori face ca asupra celor intelectuale sa existe dubii.
Culorile stridente, care se observa de la o mare distanta, e bine sa fie evitate. Aceasta nu inseamna sa va imbracati doar in nuante monotone, ci sa fie unele care nu sar foarte mult in evidenta. Asortarea placuta cu incaltamintea si cu poseta nu va face decat sa dea un plus de farmec tinutei si sa faceti o impresie buna.
Mare atentie trebuie sa acordati si modului in care va incaltati. Nu va cere nimeni sa purtati pantofi “de baba”, dar nici sa folositi in mod exagerat tocurile cui si incaltarile in culori stridente. Nu sunt recomandati nici cei cu tocuri foarte inalte, chiar daca sunt platforme, care va vor face sa aveti un mers nenatural. E bine sa alegeti pantofi cu toc mediu, comozi, in care sa va simtiti bine tot timpul petrecut la birou. Daca e necesara o vestimentatie stil office, puteti alege culorile inchise, iar daca nu, aveti la dispozitie o gama larga de culori pe care le puteti asorta la vestimentatie.
In functie de firma la care lucrati
La unele firme, exista un cod vestimentar care trebuie respectat cu strictete. Angajatii au uniforme sau sunt lasati sa-si aleaga singuri vestimentatia, dar cu respectarea unor reguli, mai ales daca au intalniri cu clientii sau cu persoane importante de la alte firme.
Daca lucrati intr-un domeniu artistic, puteti opta pentru o tinuta ceva mai fistichie, in acord cu afacerea pe care o reprezentati. Oricum v-ati imbraca, asigurati-va tot timpul ca hainele purtate sunt curate, calcate, iar parfumul folosit nu este prea puternic. Desi unii il apreciaza, parfumul care se raspandeste intr-o incapere si este foarte persistent ii poate deranja pe cei mai sensibili la mirosuri.
Machiajul de birou
Asa cum nu trebuie sa alegeti haine stridente pentru birou, la fel si machiajul nu e bine sa fie unul prea accentuat. De preferinta este machiajul nude, care are si avantajul ca este la moda. Culorile pale, cat mai apropiate de nuantele pielii, sunt apreciate pentru un machiaj discret, care scoate in evidenta trasaturile placute ale chipului fara a-l incarca.
Chiar daca stilistii recomanda la un moment dat anumite tendinte ceva mai extravagante, nu e bine sa le respectati la serviciu, unde nu este bine vazut un machiaj pe baza de sclipici, prea sidefat sau in culori puternice. Rujul de un rosu intens e bine sa-l evitati si sa-l pastrati pentru petreceri sau pentru intalnirile romantice.
| Urmariti-ne si pe Pinterest! |
Echipa M SPA CONCEPT este formata din tehnicieni maseuri calificati, cu studii in domeniu, specializati in masajul de relaxare, terapeutic, anticelulitic, bete de bambus, reflexoterapie, drenaj...
Salonul va ofera servicii de coafura profesionista, manichiura, pedichiura, epilare clasica si cosmetica. Va pregatim pentru orice eveniment, din cap pana in picioare, asa cum va doriti. Ne puteti...
Centrul de Masaj Majestic este un loc intim și frumos pentru relaxare, situat chiar lângă Universitatea din București (aproape de Centrul Vechi).
Vă invităm să vă răsfățați cu terapii...
Anti-matreata. Phytema™ HairCare sampon Bio anti-matreata ce combina Zinc PCA pentru a combate eficient mancarimea si tulburarile capilare. Centella asiatica calmeaza scalpul...
Anti-matreata. Phytema™ HairCare sampon Bio anti-matreata ce combina Zinc PCA pentru a combate eficient mancarimea si tulburarile capilare. Centella asiatica calmeaza scalpul...
Positiv'hair Lotion Ultra - pentru par natural castaniu mediu spre inchis. Positiv'hair din laboratoarele de cercetare Phytema™ reprezinta un tratament naturist de refacere a...
Positiv'hair Lotion Ultra - pentru par natural castaniu mediu spre inchis. Positiv'hair din laboratoarele de cercetare Phytema™ reprezinta un tratament naturist de refacere a...