Istoricul pantofilor cu toc

Aparitia pantofilor cu toc a avut loc inca din epoca Egiptului antic, cand erau purtati atat de femei, cat si de barbati, in timpul unor anumite procesiuni. Totodata, macelarii purtau incaltari inalte, pentru a nu se murdari de sange.

Primul desen care demonstreaza existenta incaltarilor inalte dateaza inca din anul 3.500 i.e.n. In antichitate, la Roma, pantofii cu toc erau purtati doar de femeile care practicau cea mai veche meserie din lume, fiind singurul obiect vestimentar care le deosebea de restul.

Pe de alta parte, picioarele desculte simbolizau umilinta in fata lui Dumnezeu. Vechile documente hinduse ii avertizau pe cei care se rugau sa se descalte inainte de a intra in lacasurile sfinte. Inclusiv traditia musulmana din zilele noastre le cere celor care intra intr-un loc de rugaciune sa se descalte.

Chopinele

Mai tarziu, tocul a devenit un atribut al ierarhizarii sociale. Chopinele ("chopines", din franceza), un fel de platforme de 20-30 de centimetri, aveau la inceput rolul de a proteja piciorul si rochia de praf sau noroi.

Cu cat erau mai inalte, cu atat femeia care le purta avea o pozitie mai privilegiata in societate si iesea mai mult in evidenta, astfel ajungand sa fie inalte chiar si de o jumatate de metru. De aceea, unele femei aveau nevoie de servitori care sa le ajute sa se urce pe acest tip de incaltari.

Chopinele au aparut la Venetia, in jurul anului 1400, si s-au bucurat de succes pana in secolul al XVII-lea. Apoi au fost adoptate cu succes si in Turcia si China. In secolul al XV-lea au fost la mare moda in Spania si in alte tari. Astfel, curtezanele venetiene, concubinele din China si cadanele din Turcia purtau chopine, care pe langa caracteristicile estetice, aveau si scopul de a le impiedica, la propriu, sa fuga.

In timpul Renasterii, erau purtate mai ales de femeile care doreau sa fie la moda. In celebra piesa de teatru “Hamlet”, Shakespeare glumeste utilizand termenul “altitudine” si expresia “traieste viata aproape de cer”, referitor la o persoana care purta aceste accesorii.

In acei ani, celebra Ecaterina de Medicis, care era foarte scunda de inaltime, sub 1,50 metri, si-a comandat primele incaltari inalte in plimbarile sale de la Florenta, la Venetia sau Paris, in vederea casatoriei cu Regele Henric al II-lea al Frantei, in 1533. Astfel, teoretic, introducerea tocului in vestimentatie ii este atribuita Ecaterinei.

Le purtau si barbatii

In mod surprinzator, platformele au fost adoptate din nou si de barbati, simbolizand apartenenta la o categorie sociala privilegiata. Cel care a dat tonul in aceasta tendinta a fost Regele Ludovic al XIV-lea al Frantei, care purta platforme inalte de 12 centimetri, decorate cu scene de lupta.

De asemenea, el a decretat ca acest tip de incaltari, cele de culoare rosie, puteau fi purtate doar de catre nobili. Insa, cum democratia are intotdeauna o limita, nimeni nu avea dreptul sa incalte platforme mai inalte decat cele ale regelui.

In anul 1791 insa, Napoleon da o lege prin care interzice cu desavarsire purtarea platformelor, pentru a decreta egalitatea tuturor claselor sociale. In ciuda decretului imparatesc, Maria Antoaneta a urcat pe esafod incaltata cu platforme inalte de cinci centimetri.

Roger Vivier a relansat moda pentru totdeauna

Interesant este ca abia dupa anul 1800 pantoful stang a fost realizat altfel decat cel drept, ceea ce a fost o adevarata revolutie in domeniu.

Insa primul designer care a produs “in serie” pantofi cu toc - denumiti atunci “stiletto”, de fapt cu toc cui - a fost francezul Roger Vivier, in 1954. Vivier a creat pantofi de lux pentru Casa Christian Dior, intre anii 1953 – 1954.

Printre clientii creatorului acelor vremuri Roger Vivier, s-au numarat Regina Elisabeta a II-a, actrita Ava Gardner sau membrii trupei Beatles.

Roger Vivier a revolutionat modalitatea de confectionare a pantofilor inalti prin introducerea unei tije din metal de-a lungul tocului, pentru a sustine cat mai bine greutatea corpului.

De atunci si pana in prezent, pantofii cu toc, sub diverse forme, au avut perioade alternative de revenire in tendinte sau au intrat intr-un con de umbra, in functie de sfaturile marilor creatori de moda sau de dorinta publicului de a umbla incaltat mai comod.