Chiftele de la Zara, mere Versace si iaurt Gucci

De vreo doi ani, daca nu chiar trei, sunt tot mai prezente in “portul” romancelor niste accesorii cel putin batatoare la ochi, care sunt purtate cu mandrie ostentativa in fiecare zi, dimineata, la pranz si seara.

Prima oara cand mi-au sarit in ochi, am crezut ca mi se pare, ca sunt coincidente, ca aparitiile lor sunt intamplatoare si sporadice.

Insa observand cu atentie fenomenul – a carui raspandire este evidenta mai ales in mijloacele de transport in comun din Capitala – mi-am dat seama ca nu mi se pare.

“Accesoriile” respective pot fi vazute la cel putin 50% din bucurestencele cu varste sub jumatate de secol.

Vopsite in mai multe culori sau “uni”, micute, maricele sau de-a dreptul uriase, majoritatea acestor obiecte indragite din motive care-mi scapa au o caracteristica in comun – trebuie sa scrie ceva pe ele, un cuvant sau mai multe, dar care e musai sa rezoneze cat mai puternic sub privirile celor din jur.

Este vorba despre banalele pungi pe care le primesti de la magazine cand cumperi ceva “de firma”, insa uneori sunt inlocuite si de pungile pentru cadouri.

Subliniez ca fenomenul nu are nicio legatura cu recent consumatele Sarbatori de iarna ori cu alte zile de sarbatoare cand oamenii isi fac cadouri unii altora. Nu, pungile astea se poarta in orice zi, indiferent ca e frig sau cald, ca ploua sau ninge, ca e canicula sau ger.

Lucioase, patratoase sau dreptunghiulare, cu colturile intarite si de mandria cu care sunt afisate la vedere, ele insotesc obligatoriu clasica poseta de dama.

Dupa ce m-am convins ca se poarta de parca ar fi un accesoriu la moda, m-am intrebat care este utilitatea lor, ca doar nu ocupa zi de zi degeaba una dintre mainile frumoaselor bucurestence.

Si, ba intreband diverse cunostinte, ba tragand finut cu ochiul prin tramvai sau metrou ori vazand situatia la colegele de la munca, am avut revelatia. Pungile din carton lucios sunt purtatoare de mancare!

Ele gazduiesc “volens, nolens” pachetelele cu mancare ale doamnelor si domnisoarelor care, in general, merg la serviciu zi de zi, de luni pana vineri.

Adio sufertaselor purtate in vremuri de mult apuse, adio pungilor comuniste de un leu sau sacoselor pliante cu fermoar din vremea cozilor din anii ’80.

Kitsch-ul este omniprezent in toate domeniile societatii noastre aflata intr-o vesnica tranzitie. Asadar, nu era pacat ca tocmai pungile inscriptionate cu nume ale marilor case de moda sau cu cele ale unor firme de renume sa nu fie incluse in fenomen?

Unele astfel de pungi poarta cu tristete sau suparare pe ele urmele dragostei cu care sunt sufocate zilnic de stapanele lor: au colturile - unele dintre ele chiar si muchiile - tocite de atata purtat zilnic.

In aceste cazuri, impresia lasata asupra celor din jur se transforma brusc si dramatic dintr-o chestie “de fite”, intr-un sentiment de mila-saracie-lipsa de bun gust inspirat de purtatoarele de pungi.

Buun. Dupa ce am descoperit utilitatea “simpaticelor” pungulite din carton m-am intrebat “De ce?”. De ce au ajuns aceste obiecte amarate niste accesorii de nelipsit?

Mai in gluma, mai in serios, pot enumera cateva dintre motivele pentru care o fata bine imbracata ar putea purta un astfel de saculet din hartie cu toarte, care, in mod normal, este de unica folosinta:

- Posesoarele lor nu au bani de pungi normale. Exclus, costa sub un leu.

- Nu au alte pungi acasa decat cele de la shopping prin mall-uri.

- Nu poarta niciodata pungi normale, ca sa nu se creada cumva ca au facut piata si sa se faca de ras.

- Vor sa dea impresia ca primesc des cadouri de la admiratori.

- Sunt obsedate de faptul ca trebuie sa se vada ca tot ceea ce poarta e „de firma”; totul trebuie sa para ca provine de la creatori celebri de haine sau mai stiu eu ce alte obiecte scumpe.

- Sunt ecologiste si stiu prea bine ca plasticul dispare din natura peste 100 de ani, nu rapid precum hartia.

Si lista ar putea continua...

Uite asa le pot da o idee celor care produc astfel de pungi, pentru a-si mari cifra de afaceri si implicit profitul obtinut in Romania: sa se apuce sa vanda si mancare.

Daca ideea mea se va aplica, am putea auzi prin birourile patriei discutii de genul:

„Fata, stii ce am mancat saptamana asta la munca? Chiftele de la Zara, mere Versace si iaurt Gucci. Nu sunt rele... Dar pe viitor vreau sa mananc doar produse romanesti. Azi mi-am luat niste branza de la Romanita Iovan si suc de la Irina Schrotter, iar maine vreau sa incerc niste oua fierte de la Botezatu”.


Articol scris de Liviu SERBANESCU